ANEXA C – NUMERELE DE CONCURS ȘI ALTE INSCRIPȚIONĂRI

A. NUMERELE DE CONCURS

A.1. Pe fiecare autovehicul acceptat în competiție trebuie să existe pe ambele laterale câte un autocolant cu numărul de concurs alocat conform prevederilor regulamentului cadru. Autocolantele cu numărul de concurs trebuie să fie amplasate în locuri ușor vizibile și cel puțin la startul fiecărui stagiu de traseu (ST) trebuie să fie curate (pe ambele laterale).

A.2. Prezența pe autovehiculul echipajului a altor numere de concurs, diferite față de cel corespunzător etapei la care participă este interzisă.

A.3. Formatul obligatoriu al numerelor de concurs este cel prezentat în figura de mai jos. Dimensiunile obligatorii ale autocolantului alb sunt de 30x30cm, textul numărului de concurs va fi înscris cu fontul Arial, Bold cu mărimea de 500 pct. Culoarea textului va fi negru pe fond alb. În colțul din stânga sus va fi sigla CNOR iar în colțul din dreapta sus sigla FRAS.

B. DIFERENȚIEREA CLASELOR PRINCIPALE

B.1. Pentru diferențierea pe clase, organizatorul va pune la dispoziția concurenților stickere (autocolante) cu numele claselor principale de concurs - Extrem, Open, Challenge, Standard scris în format dreptunghiular astfel :

- negru pe fond roșu pentru clasa Extrem

- negru pe fond galben pentru clasa Open

- negru pe fond verde pentru clasa Challenge

- negru pe fond albastru pentru clasa Standard

Autocolantele în număr de 2 (două) se aplică pe lateralele autovehiculului într-un loc vizibil. Se recomandă aplicarea acestora lângă numărul de concurs (de preferat imediat sub numărul de concurs dacă spațiul permite). Cel puțin la startul fiecărui stagiu de traseu (ST) trebuie ca autocolantele cu numele clasei de concurs să existe și să fie curate.

B.2. Formatul standard al stickerelor de departajare pe clase este cel prezentat în figura de mai jos. Dimensiuni: 30cm x 7cm.

C. IDENTIFICAREA ECHIPAJULUI

C.1. Pentru identificarea cu ușurință a membrilor echipajului (pilot și copilot) așa cum au fost înscriși în concurs, este obligatoriu de afișat pe autovehicul (recomandat pe aripile din față dacă acestea există sau pe fiecare laterală a autovehiculului în partea frontală superioară) prenumele, numele pilotului și copilotului

C.2. Formatul stickerelor este prezentat în exemplul de mai jos. Pe partea pilotului se trece prenumele și numele acestuia cu litere mari iar pe partea copilotului prenumele și numele acestuia cu litere mari. Înălțimea recomandată a literelor este de 3 cm, înălțimea minim admisă este de 2 cm. Amplasarea acestor elemente de identificare a echipajului pe autovehicul este în obligativitatea concurenților.

D. ALTE INSCRIPȚIONĂRI

Concurenții vor pune la dispoziția organizatorilor, pentru materialul publicitar primit la înscriere, minim 50% din următoarele suprafețe ale mașinii: laterale, capotă motor, parasolar parbriz, aripi din față (dacă există).

Materialele publicitare distribuite de organizator vor fi aplicate vizibil, obligatoriu pe suprafața exterioară a autovehiculului. Pe suprafața de 50% alocată materialelor publicitare distribuite de organizator au prioritate la afișare materialele sponsorilor generali ai campionatului și apoi ai sponsorilor locali ai organizatorului. Dacă materialele publicitare puse la dispoziția echipajelor depășesc suprafața minimă obligatorie impusă acestea vor fi astfel poziționate încât să fie vizibile cu respectarea priorității, dar să nu acopere eventualele materiale publicitare proprii ale echipajului.

Inapoi